A A A

ANUNȚ DE PARTICIPARE ȘI CAIET DE SARCINI PENTRU LUCRĂRI DE CONSTRUCŢIE MONUMENT MEMORIAL

În conformitate cu acordul Consiliului Europei, Republica Moldova a fostdesemnată, prin concurs, drept țară gazdă a celei de-a 19-a edții a Zilei Europene a Donării și Transplantului de Organe, care se va desfășura la data de 13 octombrie 2018, sub genericul „Speranță pentru Viață”.
Ne propunem ca acest eveniment cu caracter de informare și sensibilizare față de subiectul donării, care are ca obiectiv pe termen lung majorarea numărului de donatori, salvarea vieţii pacienţilor cu insuficienţe organice terminale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor prin efectuarea transplantului de organe, ţesuturi sau celule umane, să devină și un omagiu față de toți donatorii de organe și familiile acestora, care prin gestul lor nobil și altruist au salvat vieți aflate în suferință. În memoria lor Agenţia de Transplant are drept scop inagurarea unui monument memorial.
Prezentul proiect are calificarea de compoziţie urbană şi este coordonat cu Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, precum şi Întreprinderea Municipală „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi” din cadrul Primăriei mun.Chişinău.